Tehnicianul echipei Manchester City, Pep Guardiola, a acceptat prelungirea contractului său cu un an.
Deși City refuză să comenteze informația apătură în presă, mai multe surse au confirmat că Guardiola a ales să semneze o nouă înțelegere pentru a-și extinde perioada de activitate la club la 10 ani.
Spaniolul în vârstă de 53 de ani s-a alăturat echipei Manchester City în 2016 și a câștigat 18 trofee până acum, inclusiv șase titluri în Premier League.
Contractul său urma să expire la sfârșitul actualului sezon. Au existat sugestii că noul acord va avea opțiunea unui al doilea an.
În perioada petrecută la Manchester, Guardiola a ajutat City să devină a doua echipă masculină engleză care reușește „the Treble” - să câștige Premier League, FA Cup și Liga Campionilor în același sezon.
De asemenea, au devenit prima echipă masculină care a câștigat patru titluri consecutive în prima ligă engleză și care a obținut 100 de puncte în Premier League într-un singur sezon.
City ocupă locul al doilea în acest sezon al Premier League, la cinci puncte în spatele liderului Liverpool, și are o serie de patru înfrângeri consecutive în toate competițiile.