Tehnicianul Hansi Flick a fost foarte nervos la conferința de presă de după meciul pe care FC Barcelona l-a încheiat la egalitate sâmbătă seara, în deplasare, scor 2-2, cu formația Celta Vigo. Catalanii au fost egalați pe final, după ce au condus cu 2-0.
„Nu e vorba doar de ultimele zece minute, ci de întregul meci. Am făcut un meci foarte slab. Trebuie să fim sinceri”, a declarat antrenorul german.
„Am făcut o mulțime de greșeli, inclusiv în prima repriză, nu am fost încrezători cu mingea. Nu am jucat fotbalul nostru obișnuit. Am avut noroc în anumite situații și am reușit să obținem un punct în final. Trebuie să facem ceva în privința asta, nu se mai poate întâmplai”, a adăugat el.
La Vigo, Barcelona a deschis scorul în minutul 15, prin Raphinha, din assistul lui Jules Kounde, iar după o oră de joc, în minutul 61, Lewandowski a înscris pe contraatac și catalanii conduceau cu 2-0. În minutul 82 Marc Casado (Barcelona) a primit al doilea cartonaș galben și a fost eliminat pentru joc periculos, iar soarta partidei s-a schimbat. Gazdele au marcat prima oară în minutul 84, prin Alfon Gonzalez, pentru ca în minutul 86 Hugo Alvarez să egaleze și Celta Vigo – FC Barcelona s-a terminat 2-2.