Gabriel Tamaș, 34 de ani, a cucerit, miercuri, dupa 44 de ani, cu formația sa, Hapoel Haifa, Cupa Israelului. Formația românului a învins în finală formația Beitar Ierusalim, cu scorul de 3-1 după prelungiri. Tamaș a evoluat pe toată durata partidei.
Golurile lui Hapoel au fost marcate de Plakușenko ’28, Scheimann ‘106 și Turgeman ‘120+2. Pentru Beitar a înscris Warren, în minutul 29. Este a patra Cupă din istoria clubului și prima din 1974 până în prezent. Formația la care evoluează Tamaș mai deține în vitrina clubului și un trofeu de campioană, câștigat în 1999.
După cucerirea trofeului, miercuri seară, Gabriel Tamaș a dorit să împărtășească cu fanii momentul istoric din viața clubului. Acesta a postat pe contul său de Instagram o fotografie în care se înfățișează cu un look excentric, alături de trofeu: "În seara asta am scris istorie", a fost mesajul lui Tamaș.