Atacantul francez Karimk Benzema a avut nevoie de 6 minute și 30 de secunde pentru a marca de trei ori în poarta lui Valladolid.
Karim Benzema este pe Locul 3 în clasamentul celor mai rapide hat-trick-uri din istoria lui Real Madrid
Meciul de pe Santiago Bernabeu a contat pentru Etapa a 27-a a campionatului, iar Real s-a impus cu 6-0. Rodrygo a deschis scorul în minutul 22, după care Benzema a punctat de două ori din centrarea lui Vinicius Jr, iar ultima dată l-a avut „asistent” pe același Rodrygo.
Au trecut 6 minute și 30 de minute între primul și al treilea gol, dar acesta nu este cel mai rapid hat-trick din istoria lui Real Madrid.
Publicația spaniolă AS, care-l citează pe statisticianul Mister Chip, notează că Fernando Hierro, care a jucat fundaș și mijlocaș defensiv între 1989 și 2003, a marcat de trei ori în șase minute împotriva lui Espanyol în 1992.
El este al doilea pe listă, după Pahino, care a marcat trei goluri împotriva lui Gimnastic de Tarragona în „patru minute”, dar timpul exact nu pare să fie cunoscut.
De când există înregistrări în campionatul Spaniei, hat-trick-ul cel mai rapid l-a realizat atacantul brazilian al lui Deportivo La Coruna, Bebeto. El a avut nevoie de 4 minute și 43 de secunde pentru a înscrie de 3 ori în poarta lui Albacete, în octombrie 1995.
Singura concluzia care se poate trage este că Pahino a avut nevoie de câteva secunde în plus, dar nu mai mult de 17.
Pe 18 februarie 2017, Kevin Gameiro, atacantul lui Atletico Madrid, a fost la două secunde de recordul lui Bebeto. El a punctat de 3 ori în poarta lui Sporting Gijon în 4 minute și 45 de secunde.