Echipa spaniolă Alaves a remizat, 1-1, cu Betis Sevilla, în etapa a 9-a din campionat.
Ianis Hagi a primit nota 7,4 pentru evoluția din meciul Alaves – Betis
Internaționalul român Ianis Hagi a fost titular la gazde și a contribuit la golul marcat de Alaves. El a executat în minutul 35 o lovitură liberă de pe stânga, iar Garcia a reluat cu capul de la marginea careului de 6 metri.
Portarul Bravo a respins de pe linia porții, dar mingea l-a lovit pe Bellerin, după care a intrat în poartă. Cu doar trei minute înainte, Betis deschisese scorul prin Perez.
Românul a fost păstrat pe teren până în minutul 73, când a fost înlocuit cu Carlos Benavidez. A dat 25 de pase bune, din 30 de încercări, și a tras un șut spre poartă, dar mingea a trecut pe lângă. Pentru prestația lui, site-ul de specialitate Sofascore l-a notat cu 7,4.
În urma acestui rezultat, Alaves continuă să se afle pe locul 18, retrogradabil, cu 8p. de partea cealaltă, Betis, care a terminat meciul în inferioritate, Jose primind direct cartonaș roșu în minutul 90+3, este pe 8, cu 13p.