Steven Gerrard s-a înțeles cu Aston Villa, astfel că a devenit noul manager al formației engleze, ceea ce poate reprezenta o veste uriasă pentru Ianis Hagi.
Internaționalul român este pe lista scurtă de jucători a tehnicianului de 41 de pe care acesta i-ar putea aduce odată cu el în Premier League.
În capul respectivei liste se află Alfredo Morelos, pe care șefii de pe Ibrox doresc cel puțin 14 milioane de euro, un preț care poate fi considerat unul exagerat de conducerea formației engleze, conform jurnaliștilor de la Daily Record.
Sursa foto: Profimedia Images
”Talismanul columbian a vrut de câțiva ani să o părăsească pe Rangers și nu și-a ascuns niciodată dorința de a ajunge în Premier League. ‘Asasinul’ cu 100 de goluri pare puțin ieșit din formă, dar forma este temporară.
Problemele disciplinare sunt deja istorie, mai ales că Gerrard știe să se descurce cu el. Marea întrebare este dacă merită”, au scris scoțienii, citați de Marca.
Sursa foto: Rangers/Facebook
În cazul în care atacantul columbian nu va ajunge la Aston Villa, următoarea prioritate pentru Steven Gerrard de a aduce pe ”Villa Park” ar fi Ianis Hagi. Pe listă se mai află: Glen Kamara, Nathan Patterson, Joe Aribo, Ryan Kent și Connor Goldson.