Proaspăt câștigător al titlului în Scoția cu Rangers, Ianis Hagi se pare că este urmărit de un club mare din Italia încă din vremea turneului final din 2019!
Tânărul internațional în vârstă de 22 de ani a reușit să fie unul dintre oamenii de bază din formația lui Steven Gerrard, aportul său fiind recunoscut de jurnaliștii britanici în mai multe rânduri. După un start de sezon mai puțin reușit, Ianis Hagi și-a pus în cele din urmă amprenta pe jocul lui Rangers și a fost de mult ori asul din mâneca formației de pe Ibrox.
Acum, Hagi Jr. se pare că este dorit insistent în Italia, acolo unde Lazio își dorește foarte mult transferul său. Echipa la care mai evoluează și românul Radu Ștefan îl monitorizează de mai mult timp pe șeptarul lui Rangers, iar de această dată italienii sunt pregătiți să îl achiziționeze pe mijlocașul tricolorilor. Ulterior, jurnaliștii din peninsulă scriu că Ianis Hagi mai este urmărit în același timp de mai multe echipe din Premier League.
Sursa foto: Profimedia Images
„Directorul sportiv al lui Lazio, Igli Tare, urmărește cu atenție evoluțiile lui Ianis Hagi, pe care a încercat să-l transfere și în vara trecută, când era încă sub contract cu Genk. Ianis este cotat la 10 milioane de euro și este urmărit de diverse formații din Premier League!”, au scris cei de la publicația La Lazio Siamo Noi.
Ianis Hagi a bifat în acest sezon 38 apariții în toate competițiile în tricoul “albaștrilor”, reușind să marcheze șapte goluri și să ofere colegilor săi 12 pase decisive.
6.000.000 de euro este cota de transfer a românului, conform site-ului de specialitate Transfermarkt.com. Mijlocașul ofensiv român a mai jucat de-a lungul timpului pentru Viitorul Constanța, Fiorentina și Genk.