Fotbal Extern· 2 min citire

Ibrahimovic, KO după o vizită la frizerie! Ce a pățit legenda suedeză. „Corpul a suferit un șoc”

Zlatan Ibrahimovic

Zlatan Ibrahimovic

Scris de Ionuț Nichita Publicat: 1 apr. 2025, 12:08

Au trecut deja câteva sezoane bune de când Zlatan Ibrahimovic și-a agățat ghetele în cui, dar fostul atacant suedez a rămas aproape de fotbal.

El este senior advisor la AC Milan, echipă la care și-a încheiat cariera. Înainte de partida rossonerilor cu Napoli, din campionat, acesta a oferit un interviu în care a făcut câteva dezvăluiri interesante.

Ibrahimovic face spectacol și când nu e pe teren! „Mi-am tuns părul și corpul a suferit un șoc”

AC Milan s-a văzut învinsă în duelul cu Napoli, cu scorul de 1-2. Rossonerii ocupă în acest moment abia locul 9 în primul eșalon al fotbalului din Italia, iar fanii echipei au mari emoții în privința calificării în cupele europene.

Zlatan Ibrahimovic a fost văzut tot mai rar în ultima perioadă, iar fanii săi s-au întrebat dacă a pățit ceva. Fostul atacant a recunoscut că s-a confruntat cu o răceală destul de serioasă, deși inițial a glumit și a spus că a avut probleme după ce și-a tuns părul.

„Am fost bolnav, mi-am tuns părul și corpul a suferit un șoc. Glumesc, dar chiar am fost rău, am avut un virus și am slăbit trei kilograme. Acum sunt mai bine și sunt prezent”, a declarat Zlatan Ibrahimovic pentru DAZN.

Distribuie articolul

Urmărește știrile Realitatea Sportivă și pe Google News