Căpitanul naționalei de fotbal a Germaniei, Ilkay Gundogan, a fost nominalizat oficial în lotul pentru turneul final al EURO 2024.
Anunțul a fost făcut de forul german pe rețelele de socializare
Federația germană de fotbal (DFB) a confirmat că un afiș cu mijlocașul echipei FC Barcelona într-un spațiu publicitar din piața Alexanderplatz din Berlin, cu inscripția „Ilkay Gundogan pentru Germania”, distribuit pe rețelele de socializare, este dovada că jucătorul face parte din lotul pentru EURO 2024.
Gundogan, care are 77 de meciuri la națională, a fost numit căpitan anul trecut, când Manuel Neuer era indisponibil cauza unei fracturi la picior. Selecționerul Julian Nagelsmann a indicat că mijlocașul va rămâne căpitan, în ciuda revenirii lui Neuer.
Julian Nagelsmann va anunța joi lotul lărgit pentru EURO 2024, care va avea loc în Germania între 14 iunie și 14 iulie, dar federația națională (DFB) a început de duminică să comunice numele jucătorilor, atât prin presă, prin social media, cât și prin metode neconvenționale, prin influenceri, galerii de artă, pentru a genera interes în rândul fanilor.
Ceilalți 14 confirmați până acum sunt portarul Manuel Neuer, fundașii Nico Schlotterbeck, Antonio Rudiger, Joshua Kimmich, Jonathan Tah, Maximilian Mittelstaedt și Robin Koch, mijlocașii Aleksandar Pavlovic, Robert Andrich, Pascal Gross și Chris Fuhrich și atacanții Leroy Sane, Niclas Fullkrug și Kai Havertz.
Germania face parte dintr-o grupă cu Scoția, Ungaria și Elveția la EURO 2024.