Fotbal Extern· 2 min citire

Inevitabilul s-a produs: Kylian Mbappe l-a anunțat pe Nasser Al-Khelaifi că pleacă de la PSG

Kylian Mbappe

Kylian Mbappe

Scris de Gigi Grigorescu Publicat: 15 feb. 2024, 19:14

Atacantul francez Kylian Mbappe l-a informat pe președintele lui PSG, Nasser Al-Khelaifi, că părăsește echipa în vară.

Kylian Mbappe va pleca, în vară, de la PSG

Kylian Mbappe a ajuns la PSG pe 31 august 2017, fiind împrumutat de la AS Monaco. În respectivul sezon a marcat 13 goluri în 27 de meciuri, iar gruparea din capitala țării a decis să-l transfere definitiv.

De atunci, s-a luptat cu recordurile, ajungând la 155 de goluri și 89 pase decisive în 155 de meciuri. În acest sezon are 31 de reulite și 7 pase decisive în 30 de partide.

Contractul lui cu PSG expiră în vară, deci poate semna oricând o înțelegere cu orice echipă dorește. Anunțul oficial al plecării va fi făcut în scurt timp.

Cert este că, dintr-un anumit punct de vedere, Nasser Al-Khelaifi și-a atins obiectivele. L-a păstrat pe Mbappe la echipă atât în timpul Campionatului Mondial de fotbal din 2022, care a avut loc în țara lui natală, Qatar, cât și la Jocurile Olimpice de la paris.

Este adevărat, competiția poli-sportivă are loc între 26 iulie și 11 august, dar, forțând puțin nota, se poate spune că atacantul va fi tot al lui PSG, în contextul în care nu va apuca să evolueze pentru noua echipă.

Mai mult, chiar, la Campionatul European din Germania (14 iunie – 14 iulie), el va figura ca jucător al lui PSG.

Publicația franceză RMC Sport scrie că, în prezent, nu există un acord între Mbappe și Real Madrid. Dar la echipa din capitala Spaniei domnește optimismul de câteva săptămâni.

Distribuie articolul

Urmărește știrile Realitatea Sportivă și pe Google News