Inter Milano a umilit-o pe Lazio Roma în Serie A

AC Milan - Inter Milan 1-2
Echipa Inter Milano, campioana en titre a Italiei, a învins fără drept de apel în deplasare, cu scorul de 6-0, formația Lazio Roma, luni seara, în ultimul meci al etapei a 16-a din Serie A, potrivit agerpres.ro.
Milanezii au dominat prima repriză, dar au reușit deschiderea scorului abia în minutul 41, dintr-un penalty transformat de Hakan Calhanoglu (41), iar apoi și-au mărit avantajul chiar înainte de pauză, prin Federico Dimarco (45).
După revenirea de la vestiare, elevii antrenorului Simone Inzaghi au făcut legea pe teren, marcând de alte patru ori pe parcursul reprizei secunde, prin Nicolo Barella (51), Denzel Dumfries (53), Carlos Augusto (77) și Marcus Thuram (89).
În urma acestei victorii, a treia consecutivă, Inter Milano și-a consolidat poziția a treia în clasament, cu 34 de puncte, la trei lungimi de liderul Atalanta Bergamo, care a obținut sâmbătă, la Cagliari (1-0), al zecelea succes consecutiv. Lazio ocupă locul al cincilea, cu 31 de puncte.
Inter mai are însă și o partidă restantă de disputat, împotriva echipei Fiorentina, care a fost oprită pe 1 decembrie după 16 minute de joc, în urma atacului cardiac suferit de mijlocașul Edoardo Bove.
Rezultate:
Vineri
Empoli - Torino FC 0-1
A marcat: Che Adams (70).
Sâmbătă
Cagliari - Atalanta Bergamo 0-1
A marcat: Nicolo Zaniolo (66).
Mijlocașul Răzvan Marin a fost rezervă la Cagliari, fiind introdus în joc în minutul 77.
Udinese - SSC Napoli 1-3
Au marcat: Thauvin (22), respectiv Romelu Lukaku (50), Gianetti (76 - autogol), Zambo Anguissa (81).
Portarul Răzvan Sava a fost integralist la Udinese.
Juventus Torino - Venezia 2-2
Au marcat: Gatti (19), Vlahovic (90+5 - penalty), respectiv Ellertsson (61), Idzes (83).
Duminică
Lecce - Monza 2-1
Au marcat: Morente (3), Krstovic (44), respectiv Dorgu (37 - autogol).
Portarul Alexandru Borbei și atacantul Rareș Burnete au fost rezerve la Lecce.
Bologna - Fiorentina 1-0
A marcat: Odgaard (59).
Parma - Hellas Verona 2-3
Au marcat: Sohm (19, 90), respectiv Coppola (5), Armin Sarr (57), Mosquera (75).
Atacantul Dennis Man a fost integralist la Parma, iar Valentin Mihăilă a rămas pe banca de rezerve.
Como - AS Roma 2-0
Au marcat: Gabrielloni (90+3), Nicolas Paz (90+7)
AC Milan - Genoa 0-0
Luni
Lazio Roma - Inter Milano 0-6
Au marcat: Calhanoglu (41 - penalty), Dimarco (45), Barella (51), Dumfries (53), Augusto (77), Marcus Thuram (89).
Clasament:
1. Atalanta Bergamo 37 puncte
2. SSC Napoli 35
3. Inter Milano 34
4. Fiorentina 31
5. Lazio Roma 31
6. Juventus Torino 28
7. Bologna 25
8. AC Milan 23
Urmărește știrile Realitatea Sportivă și pe Google News




























