FIFA a anunțat luni că l-a sancționat pe Samuel Eto’o, președintele Federației Cameruneze de Fotbal (Fecafoot), cu o suspendare de șase luni de la meciurile selecționatelor naționale din Camerun, potrivit news.ro.
Fostul mare atacant camerunez Samuel Eto’o s-a plâns de arbitraje în timpul Cupei Mondiale feminine U20, care s-a desfășurat în luna septembrie, iar FIFA l-a pedepsit.
În comunicatul de presă emis de Comisia de disciplină a FIFA, decizia este explicată prin încălcarea articolelor 13 (comportament ofensiv și încălcări ale principiilor fair-play-ului) și 14 (proasta conduită a jucătorilor și oficialilor) din codul său disciplinar: „Sancțiunea a fost impusă în legătură cu meciul din optimile Cupei Mondiale feminine U20, dintre Brazilia și Camerun, disputat la Bogota, Columbia, pe 11 septembrie 2024”, se arată în comunicat.
După această înfrângere a echipei sale (scor 1-3), înfrângere sinonimă cu eliminarea din turneu, Samuel Eto’o s-a plâns de arbitraj, iar organismul mondial l-a sancționat.
Suspendarea lui Eto’o survine într-un moment dificil pentru președintele Fecafoot, aflat deja în conflict cu Ministerul Camerunez al Sporturilor, dar și cu selecționerul naționalei cameruneze, belgianul Marc Brys.