Italianul Cristian Stellini a fost demis de Tottenham, la o zi după eșecul cu 1-6 î fața celor de la Newcastle, în Premier League.
Cristian Stellini a condus echipa în 4 meciuri, obținând o singură victorie
Stellini fusese numit antrenor interimar al echipei engleze la finalul lunii martie, în locul compatriotului Antonio Conte, al cărui secund era.
Noul responsabil tehnic al lui Tottenham va fi Ryan Mason. Cu șase etape înainte de finalul campionatului, „Spurs” ocupă locul 5 în Premier League, la 6p de Newcastle și Manchester United, formațiile aflate pe pozițiile 3-4.
Mason este un fost jucător al lui Tottenham, fost internațional englez care s-a retras din activitate în 2018, la doar 26 de ani, după o accidentare la cap.
El a mai asigurat interimatul pe banca tehnică a londonezilor la finalul sezonului 2020/21, după demiterea lui Jose Mourinho, iar noul său debut va avea loc joi, când Tottenham va primi vizita celor de la Manchester United.
„Cristian va părăsi funcția împreună cu tot stafful său. A fost numit într-un moment dificil al sezonului pentru noi și vreau săi îi mulțumesc pentru profesionalismul de care el și stafful său au dat dovadă într-un context dificil”, a declarat președintele clubului, Daniel Levy, în comunicat prezentat ps site-ul clubului.
El declarase, după dezastrul de la Newcastle că rezultatul este „total inacceptabil”. Stellini a condus echipa în doar patru meciuri, obținând o singură victorie.