Fotbal Extern· 5 min citire

Interviu de excepție oferit de Ianis Hagi pentru La Liga! Marea dorință a internaționalului român

Ianis Hagi

Ianis Hagi

Scris de Gigi Grigorescu Publicat: 18 nov. 2023, 20:36

Mijlocașul român Ianis Hagi a mărturisit că vrea să fie unul dintre cei mai buni jucători din istoria fotbalului.

„După debutul la profesioniști, nu am mai privit înapoi”, spune Ianis Hagi

Campionatul Spaniei, La Liga, are o nouă emisiune, de tip podcast. Primul invitat a fost Ianis Hagi, care a atins mai multe subiecte în cadrul interviului.

„De când sunt mic totul în jurul meu este despre fotbal. Este pasiunea mea și pentru asta trăiesc. Am fost la o școală de fotbal din București timp de patru ani.

Când aveam 11 ani, tatăl meu a construit academia din Constanța și m-am mutat acolo, departe de familia mea. Atunci mi-am început cu adevărat cariera de profesionist, ca să zic așa.

Eram cam cei mai buni copii din România acolo, obișnuiam să participăm la toate turneele de juniori din țară și din afara ei. De atunci m-am obișnuit să am această mentalitate de învingător și am învățat ce înseamnă să câștigi.

La 16 ani mi-am făcut debutul la profesioniști, în prima echipă a academiei tatălui meu (n.r. – Viitorul Constanța). De atunci nu am mai privit înapoi. Sunt în sezonul 9 al carierei mele de profesionist. Chiar dacă am doar 25 de ani, consider că am o experiență vastă în fotbal”, a spus el.

„Vreau să fiu unul dintre cei mai buni care au jucat în acest sport”, recunoaște Ianis Hagi

Ianis Hagi este încântat de faptul că se dezvoltă și evoluează în fiecare sezon. „Cel mai mare obiectiv al meu este să îmi ating limitele, nu știu care sunt, dar asta vreau să descopăr.

Vreau să văd cât de departe pot ajunge. Sper să joc până la 38-40 de ani, de ce nu. Sper ca într-o zi să îmi ating potențialul și să fiu unul dintre cei mai buni care au jucat în acest sport.

Influența lui (n.r. – a lui Gheorghe Hagi) a fost uriașă încă din prima zi. A încercat mereu să mă ajute să devin din ce în ce mai bun la toate capitolele. A vrut întotdeauna să devin fotbalistul 'Ianis Hagi' și a păstrat o oarecare distanță.

Asta pentru a mă descoperi pe mine și să nu devin altcineva. Sunt norocos să am un tată așa cum este el. Datorită a ce a făcut în viața sa, dar și pentru cum a fost cu mine și sora mea. Am niște părinți uimitori și mereu am să fiu recunoscător pentru asta”, a mai precizat Ianis Hagi.

„Tu trebuie să te adaptezi la echipă, nu invers”, este convins Ianis Hagi

Internaționalul român a dezvăluit moivul pentru care a ales să joace la Alaves, echipă care l-a împrumutat în această vară, până la finalul sezonului.

„Ca primă regulă eu cred că tu trebuie să te adaptezi la echipă, nu invers. Trebuie să te adaptezi la cultură, la vestiar, la tot ce este în jurul acelui club. Și este important să nu îți pierzi calitățile și să fii tu însuți în jurul celorlalți.

Am fost la o Școală Britanică, unde am avut colegi din toate părțile lumii. Mereu a trebuit să mă adaptez fiecărei culturi și să fiu deschis cu toată lumea. Am avut prieteni din diferite țări și acest lucru m-a ajutat de când eram copil.

Mereu a fost liga mea preferată și o urmăresc din totdeauna. Îmi place fotbalul spaniol, mentalitatea spaniolă. Sunt îndrăgostit de țară și de stilul de viață de aici. Acest lucru înseamnă mult pentru un fotbalist. Mă bucur mult de timpul petrecut aici.

Mă bucur să fac parte dintr-un club așa fantastic cum este Alaves. Este o oportunitate mare pentru mine. Au avut momente bune și altele mai puțin bune în istoria lor, dar mereu au fost luptători. Mereu sunt ambițioși și se aliniază cu ceea ce sunt eu, personalitatea și mentalitatea mea”, a mai spus el.

Cel mai important moment al carierei lui Ianis Hagi este atingerea semifinalelor la CE U21 din 2019

Ianis Hagi a precizat că momentul cel mai importanmt din carieră nu este legat de vreun trofeu câștigat.

„Când începi cariera de fotbalist vrei să câștigi trofee. Am câștigat 5 până acum și sunt foarte mândru de asta. Să ridici un trofeu, este un sentiment unic. Îi faci pe suporteri fericiți, iar vara de după este mult mai bună după ce câștigi un trofeu.

Dar cel mai important moment al meu este atunci când eram la echipa națională U21, la Euro în Italia (n.r. – în 2019). Am ajuns până în semifinală și a fost un moment istoric pentru țara noastră, nu s-a mai întâmplat niciodată asta.

Pentru noi, ca români, a fost un moment în care am fost mândri și este mereu important atunci când ne reprezentăm țara. Mai ales atunci când astfel de performanțe nu vin o dată la 2 ani, cum sunt Anglia, Italia, Spania.

Apoi, am mers la Olimpiadă, dar 80% din echipa de la Euro nu a putut să ajungă acolo din cauza Covidului. Acesta este momentul de care sunt cel mai mândru, alături și de trofeele pe care le-am câștigat până acum”, a mai precizat Ianis Hagi.

Distribuie articolul

Urmărește știrile Realitatea Sportivă și pe Google News