Fotbal Extern· 2 min citire

Israelienii își mușcă pumnii după ratarea calificării la CE 2024: „Nu avem echipă națională! Ce rușine!”

Alon Hazan

Alon Hazan

Scris de Gigi Grigorescu Publicat: 19 nov. 2023, 17:44

Naționala de fotbal a Israelului a ratat calificarea directă la CE 2024, după ce a fost învinsă de România, cu 1-2, la Felcsut, în Ungaria.

Israelienii se poate califica la CE 2024 dacă se impune în play-off din Nations League

Aflată pe locul 3 în Grupa I, fără nicio șansă de a urca în clasament după ultima etapă, în contextul în care diferența față de poziția secundă este de 5p, Israel se poate califica dacă se impune în play-off-ul rezervat echipelor din Nations League.

Reamintim că naționala Israelului a evoluat într-un context aparte împotriva României. Din cauza situației militare existentă în Fâșia Gaza, echipa pregătită de Alon Hazan a jucat partidele cu Elveția și Israel, programate în octombrie, pe 12 și 15 noiembrie.

Practic, partida împotriva României a fost a treia pentru israelieni în decurs de 7 zile. Ultima confruntare este pe 21 noiembrie, în deplasare, cu Andorra.

Presa din Israel cere demisia lui Alon Hazan

Selecționerul Alon Hazan va fi păstrat și pentru această fază a competiției, dar publicația Sport5 consideră că el și secundul Yossi Benayoun trebuie înlăturați imediat.

„După una dintre cele mai slabe campanii de calificare, cei doi nu ar trebui să aibă voie să îmbunătățească situația în martie.

Selecționerul putea face mult mai multe cu acest lot, în timp ce secundul s-a concentrat pe lucruri care nu au legătură cu fotbalul. Nu așa se clădește un viitor strălucit.

Pe scurt, nu avem echipă națională. Se vorbește mult de ea, sunt multe povești, imnul se cântă cu pasiune, dar nu există fotbal, iar acest aspect e cel mai important. Ce rușine!

Pe ce v-ați bazat când credeați că Hazan și Benayoun ne vor aduce calificarea? Nu e vorba doar de puncte, dar de-abia am bătut Belarus și Andorra. E ceva foarte rău.

Hazan a încercat să-și pună totul în cârcă și a fost băiatul bun, lucru care a devenit și mai evident după startul războiului.

Dar Hazan ar fi trebuit să înțeleagă că este, în primul rând, selecționerul echipei naționale. A spus cuvinte frumoase, dar nu a pregătit echipa bine”, se scrie într-un articol cu titlul „Sunt responsabili: spuneți-le 'adio' lui Hazan și Benayoun înainte de play-off”.

Distribuie articolul

Urmărește știrile Realitatea Sportivă și pe Google News