Românul Istvan Kovacs va arbitra meciul dintre Newcastle United și Paris Saint-Germain, care va avea loc miercuri, de la ora 22:00, pe St James' Park, în Grupa F a Ligii Campionilor la fotbal, potrivit site-ului UEFA.
Arbitri asistenți au fost delegați Vasile Florin Marinescu și Ovidiu Artene, iar al patrulea oficial va fi Marcel Bîrsan.
Arbitru video a fost nominalizat germanul Marco Fritz, iar arbitru asistent video va fi olandezul Rob Dieperink.
„Coțofenele” au debutat cu un egal în deplasare cu AC Milan (0-0), în timp ce PSG a învins-o pe Borussia Dortmund cu 2-0, pe Parc des Princes.
Pentru Kovacs este primul meci pe care îl conduce în acest sezon în grupele Champions League.