Internaționalul român a bifat prima sa apariție, după mai multe luni, între buturile celor de la Inter Milano, în meciul contra celor de la Empoli, din Cupa Italiei!
Ionuț Radu a încasat un gol mai puțin obișnuit în minutul 76 al partidei, însă jurnaliștii italieni nu l-au criticat pe tricolor pentru eroarea comisă. Goalkeeper-ul în vârstă de 24 de ani a primit note cuprinse între 4,5 și 6 din partea ziariștilor din peninsulă, iar aceștia cred că doar ghinionul a făcut ca Radu să încaseze acel gol.
Sursa Foto: Profimedia Images Ionuț Radu
„Fără vreo problemă în prima repriză, Ionuț Radu dă încredere în jocul cu piciorul, chiar dacă oferă și senzații tari. N-are ce să facă la golurile lui Empoli, e și ghinionist după ce Cutrone trimite în bară”, au scris cei de la tuttomercatoweb.com.
„Unii se întrebau dacă Radu nu ar putea fi înlocuitorul pe termen scurt, chiar și pe termen lung, al lui Handanovic. După prestația lui de aseară, discuția nu mai are cum să fie de actualitate”, a scris Sempre Inter, care l-a notat pe goalkeeper cu 4,5.
”A fost urmărit de ghinion la faza autogolului. Îi place să iasă din poartă, poate prea mult. Adesea este însă nesigur.”, a transmis și Gazzetta dello Sport, care i-a acordat nota 6.