Fotbal Extern· 2 min citire

Jeni Hermoso acuză că a fost „intimidată și amenințată” de federația spaniolă de fotbal

Spania

Spania

Scris de Ionut Dumitrescu Publicat: 19 sept. 2023, 14:03

Jenni Hermoso a acuzat federația spaniolă de „intimidare și amenințare” a jucătoarelor campioane mondiale prin convocarea, împotriva voinței lor, pentru două meciuri din Liga Națiunilor, informează AFP.

Vineri, 15 dintre cele 23 de campioane mondiale au anunțat că nu doresc să revină la echipa națională, cerând o revizuire completă a organelor de conducere ale fotbalului spaniol, după ce fostul președinte al federației, Luis Rubiales, a sărutat-o cu forța pe Hermoso.

Cu toate acestea, ele au fost convocate pentru următoarele meciuri din Liga Națiunilor, luni, de noul selecționer Montse Tomé, care a lăsat-o pe Jenni Hermoso în afara lotului pentru a o „proteja”.

Jucătoarea, care evoluează în prezent la clubul mexican Pachuca, și-a exprimat sprijinul pentru coechipierele sale.

„Jucătoarelor le este foarte clar că aceasta este o altă strategie de divizare și manipulare pentru a ne intimida și a ne amenința cu repercusiuni juridice și sancțiuni economice", a spus ea într-un comunicat publicat pe X.

Reacționând la comentariile noii selecționere, Hermoso a întrebat: „Să mă protejeze de ce sau de cine?”, subliniind că aceiași oameni care cer încredere în Federație "publică astăzi o listă de jucătoare care au cerut să nu fie convocate".

Scandalul sărutului forțat a provocat demisia lui Rubiales și demiterea selecționerului Jorge Vilda.

Luni seară, majoritatea jucătoarelor, aflate în grevă, și-au reafirmat „dorința de a nu fi convocate”, la câteva ore după anunțarea primei liste a lui Montse Tomé, afirmând că Federația "nu este în măsură să le ceară prezența".

„Doresc să-mi exprim tot sprijinul pentru colegele mele, care astăzi au fost surprinse și obligate să reacționeze la o nouă situație nefericită provocată de cei care continuă să ia decizii în cadrul Federației”, a adăugat Hermoso.

Jucătoarele au fost convocare, marți, la Madrid și, dacă nu se vor prezenta, riscă amenzi mari și suspendarea licențelor federative pentru o perioadă cuprinsă între doi și cincisprezece ani.

Distribuie articolul

Urmărește știrile Realitatea Sportivă și pe Google News