Jesse Marsch a dezvăluit că victoria Canadei împotriva României este „cea mai mare victorie obținută în Europa”

Jesse Marsch. Foto: Profimedia
Selecționerul Canadei, Jesse Marsch, a salutat triumful categoric obținut pe Arena Națională, descriind succesul cu 3-0 în fața României drept „cea mai mare victorie a fotbalului canadian în Europa”. Antrenorul a subliniat importanța rezultatului menționând că este „prima victorie în deplasare contra unei echipe europene din 2009” și a felicitat evoluția constantă a jucătorilor săi.
Marsch a remarcat startul excelent de partidă, cu două goluri marcate rapid de Jonathan David (11’) și Ali Ahmed (22’), dar și prestanța portarului Max Crepeau, care a fost decisiv în repriza a doua. Tehnicianul a evidențiat disciplina tactică și dinamismul echipei, punctând că schimbările efectuate au contribuit la controlul jocului de la un capăt la altul.
Deși Canada nu este încă privită ca o forță mondială, Marsch crede că atleticismul și energia lotului pot produce surprize la Cupa Mondială din 2026, unde nord-americanii sunt gazde. „Am respectat cu adevărat România azi, știam că ne pot pune probleme. Fotbalul adevărat este în Europa și de aceea mulți jucători aspira să evolueze aici, la fel ca mine ca antrenor”, a punctat americanul.
„Cred că este prima victorie pe care Canada o obține cu un adversar din Europa în deplasare din 2009 încoace. Și cred că este cea mai mare victorie obținută în Europa din istoria fotbalului canadian. Deci, este o victorie specială pentru noi și încă un pas pe calea de a ne asigura că vom fi o echipă cu adevărat bună vara viitoare. Dar mai avem mult de lucru pentru a fi echipa care ne dorim să fim la Cupa Mondială”, a spus Marsch în conferința de presă de la finalul partidei, potrivit Agerpres.
„Cred că în general am avut un început de meci foarte bun, marcând cele două goluri repede. Dar cred că am dictat și tonul jocului, îngreunând astfel evoluția României. Cred că asta a fost foarte important. În a doua repriză, am menținut același nivel și cred că schimbările pe care le-am făcut au ajutat cu adevărat. De asemenea, unele dintre schimbările tactice au fost utile. Deci, per total pot spune că am făcut un joc complet azi. Iar apoi Max (n.r. - portarul Max Crepeau), evident că a făcut niște parade mari în a doua repriză, dar el a fost constant tot meciul, a luat decizii bune când a fost nevoie”, a adăugat el.
„Noi, ca echipă națională a Canadei, suntem conștienți că nu suntem pe o forță pe plan mondial pe care mulți să o ia foarte în serios. Dar știm că avem o echipă bună, iar stilul de joc valorifică din plin calitățile jucătorilor noștri. Suntem foarte atletici, suntem foarte dinamici. În plus, avem mulți jucători care apar acum pe scena internațională. Așa că eu cred că trebuie să apreciem ce se întâmplă cu echipa națională a Canadei. Noi am respectat cu adevărat România azi. Știam la ce sunt buni adversarii, știam cum ne pot pune în dificultate. În plus, am avut un plan de meci bun pe care jucătorii l-au urmat. Cred că România este o echipă foarte bună. Și, în cele din urmă, toți știm că inima fotbalului este în Europa. Și de aceea mulți dintre jucătorii noștri vor să joace aici și de aceea am vrut și eu să antrenez aici”, a explicat antrenorul Canadei.
Întrebat dacă se vede antrenând la vârsta de 80 de ani, precum selecționerul României, Mircea Lucescu, Jesse Marsch a răspuns: „El este un antrenor legendar, a antrenat atât de multe echipe. I-am urmărit parcursul de-a lungul anilor, a făcut o treabă excelentă și cu echipele naționale, și cu echipele de club. Ar fi o onoare dacă aș putea fi considerat la acel nivel ca antrenor. Totuși, la 80 de ani, sper să fiu pe o plajă undeva. Cred că acesta va fi obiectivul meu. Și sper că și el se va putea bucura de asta în curând în viața lui, alături de familia lui. Așa că a fost o onoare să îl am ca adversar azi, o adevărată onoare”.
Urmărește știrile Realitatea Sportivă și pe Google News




























