Clubul Flamengo a anunțat, joi seara, demiterea antrenorului argentinian Jorge Sampaoli, după doar cinci luni de contract, în urma eșecului din finala Cupei Braziliei, cu Sao Paulo (0-1, 1-1).
"Antrenorul Jorge Sampaoli și staff-ul său nu vor mai conduce echipa roș-neagră", a anunțat clubul din Rio de Janeiro pe contul său X (fostul Twitter), urându-i tehnicianului argentinian "mult succes pentru restul carierei sale".