Jose Mourinho, antrenorul lui AS Roma, a fost ironic la adresa celor care cred că poate face o „magie” la echipă și că poate ajunge pe un loc în Serie A care să ducă în Champions League.
„Unii oameni cred că sunt un vrăjitor, că sunt Jose Harry Mourinho Potter, pentru că nivelul de așteptare este foarte mare. Suntem la cinci puncte de locul patru, ne luptăm pentru ceva care este aproape imposibil dacă vedem nivelul rivalilor noștri, dar vom continua.
Trebuie să îmi apăr grupul și să spun că este un grup serios, care lucrează și suferă. Am pierdut derby-ul cu Lazio (0-1, miercuri în Cupa Italiei), jucăm pentru campionat, suntem la cinci puncte de un obiectiv foarte important”, a declarat antrenorul lusitan.
Totodată, Mourinho s-a apărat în urma criticilor primite pentru că și-a luat o zi liberă după meciul cu Lazio.
„Nu accept în niciun fel ca profesionalismul meu, demnitatea și inima mea pentru această muncă să fie puse la îndoială. Dacă există un exemplu perfect de profesionalism, eu sunt. Nu am ratat niciodată un meci în mai bine de 20 de ani de carieră, niciun antrenament, pentru mine nu există nici o boală sau proastă dispoziție.
Din motive pe care nu le voi explica aici, am avut nevoie de o zi liberă și le-am spus directorului și proprietarilor, convenind că a doua zi după derby ar fi o zi bună pentru asta. Am stat 15 ore departe de Roma. Mi se pare ridicol să justific asta”, a spus portughezul.