Tehnicianul Jose Mourinho a confirmat că este interesat să antreneze echipa Benfica Lisabona, rămasă fără antrenor după demiterea lui Bruno Lage.
El a confirmat că a acceptat să se întoarcă la Benfica, la 25 de ani după ce și-a făcut debutul acolo. „Înainte de a urca în avion, m-au întrebat dacă sunt interesat [să antrenez Benfica]. Am răspuns că da. Benfica m-a contactat oficial. Le-am spus că sunt în străinătate și că, la întoarcerea în Portugalia, voi fi încântat să discut cu ei. Când mi s-a prezentat posibilitatea de a antrena Benfica, nu am ezitat: sunt interesat. (...) Ce antrenor ar refuza Benfica? Eu nu.”
Mourinho a avut deja o scurtă perioadă la stadionul Luz, la începutul carierei sale de antrenor, la sfârșitul anului 2000. Atunci a fost demis după aproximativ zece meciuri, înainte de a reveni la Leiria și de a cunoaște apoi primele succese cu FC Porto, între 2002 și 2004.
Benfica Lisabona l-a demis pe antrenorul Bruno Lage în urma înfrângerii în fața formației azere Qarabag (2-3), marți seara, la Lisabona, în Liga Campionilor.