Fotbal Extern· 2 min citire

Jucătoare spaniolă de fotbal Jenni Hermoso s-a adresat sindicatului după ce a fost sărutată de președintele Federației

Jucătoare spaniolă de fotbal Jenni Hermoso s-a adresat sindicatului după ce a fost sărutată de președintele Federației

Jucătoare spaniolă de fotbal Jenni Hermoso s-a adresat sindicatului după ce a fost sărutată de președintele Federației

Scris de Ionut Dumitrescu Publicat: 24 aug. 2023, 11:34

Jucătoarea spaniolă Jenni Hermoso, sărutată pe gură către președintele Federației spaniole de fotbal (RFEF), la ceremonia de premiere după titlul mondial cucerit de selecționata "La Roja" în finala cu Anglia (1-0), s-a adresat sindicatului fotbalistelor pentru a-și asigura apărarea, cerând "măsuri exemplare" la adresa lui Luis Rubiales, informează AFP.

"Sindicatul meu Futpro, în coordonare cu agenția TMJ, preiau apărarea intereselor mele în legătură cu acest subiect", a anunțat decarul naționalei Spaniei într-un comunicat difuzat pe rețelele de socializare.

De la începutul acestei controverse, în care Luis Rubiales a fost văzut sărutând-o pe Jenni Hermoso, pe podiumul de premiere, jucătoarea s-a exprimat de două ori, o dată în direct pe Instagram, unde a spus zâmbind că nu i-a plăcut, referindu-se la sărut, și ulterior, într-o declarație transmisă de RFEF, când a încercat să explice că "a fost un gest spontan, motivat de euforia victoriei la Cupa Mondială".

Dar polemica a continuat, mergând până la intervențiile premierului spaniol, Asociației fotbaliștilor spanioli (AFE) sau celebrei fotbaliste americane Megan Rapinoe.

Condamnând "ferm conduitele care aduc atingere demnității femeilor", Futpro a cerut "măsuri exemplare" pentru "respectarea drepturilor jucătoarelor, aplicându-se protocoalele necesare".

La rândul său, Luis Rubiales, care a respins aceste critici, și-a cerut scuze într-o înregistrare video, apreciind că ''nu a făcut nimic altceva decât să facă față amplorii agitației provocate de gestul său".

Federația Regală Spaniolă de Fotbal (RFEF) a anunțat, miercuri, că a convocat de urgență o Adunare Generală Extraordinară pentru vineri, 25 august, la sediul său din Ciudad del Futbol de las Rozas, după polemica generată în jurul președintelui acestui for, Luis Rubiales.

Distribuie articolul

Urmărește știrile Realitatea Sportivă și pe Google News