Gaziantep a învins-o pe Karagmuruk, scor 3-0, în cadrul etapei a 18-a din Super Lig.
Marius Șumudică s-a dus în biroul bașkanilor după victoria înregistrată și a spus la ce jucători vrea să renunțe.
Potrivit celor de la gazianteppusula.com, antrenorul român a inclus 3 jucători pe ”lista neagră”.
Astfel, tehnicianul i-a transmis președintelui Memik Yilmaz că primul jucător de care vrea să se despartă este Luka Stankovski (21 de ani). Mijlocașul ofensiv din Macedonia de Nord a evoluat doar în trei partide în prima parte a sezonului.
Al doilea jucător este fotbalistul Albian Ajeti (26 de ani), care a venit în vară de la Celtic și care a înscris doar un gol în patru meciuri.
Al treilea jucător vizat este atacantul columbian Brayan Riascos, în vârstă 29 de ani, care a jucat 14 meciuri pentru Gaziantep și a marcat doar un gol.