Jucătorii lui Manchester City s-au pedepsit singuri: vor rambursa costurile biletelor pentru suporterii ce au călătorit în Norvegia

Manchester City suporteri
Fotbaliștii lui Manchester City vor rambursa costurile biletelor pentru 374 de suporteri care au călătorit în Norvegia ca să asiste la înfrângerea șocantă a echipei lor, scor 3-1, în meciul de marți cu Bodo/Glimt din Liga Campionilor, informează BBC.
„Cetățenii” au nevoie de victorie cu Galatasaray, pentru a-și asigura un loc în optimi
Cu un bilet în deplasare pentru meci costând în jur de 25 de lire sterline, jucătorii lui City vor strânge un total de 9.357 de lire sterline pentru a-i rambursa pe cei care au făcut călătoria la cercul polar de nord.
Vorbind în numele lotului, căpitanii lui City, Bernardo Silva, Ruben Dias, Rodri și Erling Haaland, au declarat: ''Suporterii noștri înseamnă totul pentru noi. Știm ce sacrificiu fac fanii noștri atunci când călătoresc prin lume pentru a ne susține, atât acasă, cât și în deplasare, și nu vom considera niciodată acest lucru de la sine înțeles. Sunt cei mai buni fani din lume. De asemenea, recunoaștem că a fost nevoie ca fanii noștri să facă o călătorie lungă pentru a ne susține pe ger, pe parcursul unei seri dificile pentru noi pe teren. Acoperirea costului acestor bilete pentru fanii care au călătorit la Bodo este cel mai mic lucru pe care îl putem face''.
Gestul a fost lăudat de clubul oficial al suporterilor (OSC), deoarece au existat puține apeluri din partea fanilor pentru rambursarea banilor.
Kevin Parker, reprezentantul OSC, a declarat: ''Fanii lui City vor călători până la capătul pământului pentru a susține echipa noastră, iar aseară nu a fost diferit la cercul polar de nord. Bodo nu este un loc ușor de vizitat, iar temperaturile sub zero grade au făcut ca seara să fie dificilă din mai multe puncte de vedere pentru fanii noștri. Suporterii lui City au o conexiune incredibilă cu jucătorii în ziua meciului, iar acest gest este încă o amintire a acestei relații - înseamnă foarte mult pentru noi. Știm că jucătorii sunt dezamăgiți de înfrângerea suferită în fața lui Bodo, dar cu următorul nostru meci de acasă, sâmbătă, există șansa de a reînnoda cu victoriile, iar fanii noștri vor răspunde prezent''.
City a suferit una dintre cele mai mari surprize din istoria Ligii Campionilor, fiind învinsă de Glimt, iar acum are nevoie de o victorie în ultimul meci din faza grupelor, împotriva lui Galatasaray, pentru a-și asigura un loc în primele opt.
Haaland a numit rezultatul ''jenant'' și și-a cerut scuze fanilor care au călătorit la meci, declarând pentru TNT Sports: ''Bodo a jucat un fotbal incredibil și a meritat victoria. Nu știu ce să spun. Tot ce pot spune este că îmi pare rău''.
Urmărește știrile Realitatea Sportivă și pe Google News




























