Justin Ștefan, despre înființarea Superligii Europei: "UEFA este vinovată pentru că s-a ajuns aici!"

justin-ștefan-lpf
Justin Ștefan, secretarul general al Ligii Profesioniste de Fotbal a reacționat și el cu privire la înființarea Superligii Europene.
12 cluburi europene au fondat Superliga Europei și au făcut anunțurile oficiale simultan în prima zi a săptămânii. Cele șase cluburi mari din Anglia, United, City, Liverpool, Arsenal, Chelsea și Tottenham, Real Madrid, Barcelona, Atletico, Juventus, Inter și AC Milan sunt fondatoarele competiției la startul căreia vor participa 20 de echipe. Cluburile fondatoare așteaptă încă trei echipe care să li se alăture, iar cinci cluburi vor primi invitații în fiecare sezon, în funcție de performanțele reușite în stagiunea precedentă.
Juștin Ștefan, secretarul general al LPF consideră că cei de la UEFA sunt vinovați pentru că s-a ajuns la înființarea unei noi competiții. Oficialul LPF-ului, Justin Ștefan nu crede că o Superliga Europeană va avea un impact asupra fotbalului românesc.
"Cele 12 cluburi sunt branduri internaționale (n.r. fondatoarele Super Ligii Europei), e clar că au trecut de mult de stadiul de a fi doar branduri locale sau naționale, și de aici această mișcare. Din perspectiva mea, e clar că UEFA e vinovată pentru că s-a ajuns aici.
Citește și Superliga Europei, inevitabilul devenit realitate! Detalii despre noua competiție
Trebuia să fii conștient că odată ce înființezi acea competiție, Champions League, creșterea discrepanței între cluburile bogate și cele mai puțin bogate sau chiar sărace va conduce lucrurile către o evoluție naturală înspre această competiție, Super Liga Europeană.

Sursa Foto: Profimedia Images
În momentul în care a permis o distribuire inechitabilă a drepturilor comerciale, de televizare, realizate de competițiile sale, a creat mediul propice pentru o asemenea competiție. Cu o distribuire mai solidară, chiar egală, a banilor, cu siguranță că nu s-ar fi ajuns aici.
La prima vedere, nu cred că are un impact prea puternic pe Liga Profesionistă din România. Cluburile noastre sunt departe de o astfel de competiție." a declarat Justin Ștefan pentru As.ro

Justin Ștefan
Citește și Răzvan Burleanu, despre înființarea Superligii: ”Mă bucură faptul că împărtășesc același punct de vedere”
Urmărește știrile Realitatea Sportivă și pe Google News




























