Fotbal Extern· 1 min citire

Juventus are antrenor interimar pentru doar două meciuri

Juventus

Juventus

Scris de Ion Gabriel Publicat: 19 mai 2024, 17:16

Clubul italian de fotbal Juventus Torino a anunțat că Paolo Montero va asigura interimatul la conducerea tehnică pentru ultimele două etape din Serie A.

Montero a jucat la Juventus între 1996 și 2005

Uruguayanul, în vârstă de 51 de ani, fost jucător la Juventus (1996-2005), este actualul antrenor al echipei Under-19 a clubului torinez, al cărei sezon s-a încheiat sâmbătă.

Duminică dimineață, el a condus primul său antrenament cu prima echipă a lui Juve, în vederea partidei cu Bologna, programată luni seară pe stadionul Dall'Ara, precizează „Bătrâna doamnă” într-un comunicat postat pe site-ul său oficial.

Juventus Torino va disputa apoi ultimul său meci în actuala ediție a campionatului italian duminica viitoare, pe teren propriu, în compania formației Monza.

Cel mai titrat club din fotbalul italian l-a concediat vineri pe Massimiliano Allegri, la două zile după victoria din finala Cupei Italiei, marcată de atacurile tehnicianului torinez împotriva arbitrilor, a unui oficial al lui Juve și a directorului cotidianului sportiv Tuttosport.

Mass-media italiană susține că principalul favorit pentru a prelua din vară postul de antrenor principal la Juventus este Thiago Motta, actualul antrenor al echipei Bologna.

Distribuie articolul

Urmărește știrile Realitatea Sportivă și pe Google News