Kevin De Bruyne traversează cea mai grea perioadă a carierei: „Doctorii nu mi-au dat un termen când voi reveni”

Kevin De Bruyne
Mijlocașul belgian Kevin De Bruyne s-a accidentat pe 11 august, când Manchester City a jucat primul meci oficial al sezonului.
Kevin De Bruyne traversează cea mai grea perioadă a carierei, după ce a jucat doar 23 de minute în acest sezon
Campioana Angliei a jucat în prima etap din Premier League, în deplasare, cu Burnley, meci pe care l-a câștigat cu 3-0. De Bruyne s-a ccidentat în minutul 23, fiind înlocuit cu Mateo Kovacic, iar de atunci nu a mai jucat nicio partidă.
Și-a făcut, din nou, apariția în public, dar nu la un meci. Cele patru trofee câștigate de Manchester City în sezonul trecut, Liga Campionilor, Premier League și Cupa Angliei, au început un turneu mondial.
Prima oprire a fost la Abu Dhabi, țara proprietarului clubului, după care au făcut escală la Byrne, orașul antal al atacantului norvegian Erling Haaland.
Acum au ajuns în Belgia, la Gent și peste 700 de fani s-au fotografiat alături de trofee și De Bruyne. „Sunt foarte mândru în acest moment. Sunt foarte recunoscător că pot să prezint aceste trofee în fața unui public atât de mare.
Câștigarea 'triplei' nu este un lucru la care te gândești vreodată, nici măcar anul trecut. Nici nu ai timp, fiindcă programul este prea încărcat. Trebuie să fii pregătit să performezi odată la câteva zile, iar la altceva nu te prea gândești”, a spus belgianul.
„Doctorii nu mi-au dat un termen când voi reveni”, a recunoscut Kevin De Bruyne
El s-a referit și la accidentarea suferită acum 2 luni și jumătate. „A trebuit să muncim cel mai mult pentru Liga Campionilor, este adevărat. Am trăit momente cu adevărat dificile și dureroase, precum finala pierdută împotriva lui Chelsea (n.r. – în 2021).
Bineînțeles că regret că m-am accidentat, dar acea coliziune cu Rüdiger este ceva care se întâmplă. Sezonul trecut m-am luptat cu ischiobial de două luni. În săptămâna dinaintea finalei Ligii Campionilor m-am simțit cel mai bine, dar corpul meu a decis că este suficient.
Nu am experimentat niciodată așa ceva până acum, nu am avut niciodată o accidentare atât de gravă. După meciul cu Burnley am făcut examene RMN, le-am trimis diferiților chirurgi și toți au spus că am nevoie de o operație.
Au trecut aproape trei luni și mă descurc foarte bine, suntem conform programului. Am avut discuții cu medicii. nu mi-au dat un termen limită pentru când voi putea juca din nou fotbal. Ei vor ca totul să fie complet bine când voi relua antrenamentele.
Este o accidentare venită după multele meciuri și riscuri asumate de-a lungul carierei. Am peste 700 de partide jucate. De fapt, pot fi comparat cu o mașină care trebuia să meargă la garaj pentru întreținere majoră”, a mai precizat mijlocașul, potrivit Hbvl.be.
Urmărește știrile Realitatea Sportivă și pe Google News




























