Fotbal Extern· 1 min citire

Kingsley Coman va fi coechipier cu Cristiano Ronaldo la Al Nassr

Kingsley Coman

Kingsley Coman

Scris de Ion Gabriel Publicat: 11 aug. 2025, 19:45

Internaționalul francez Kingsley Coman urmează să semneze cu gruparea saudită Al Nassr, care a ajuns la un acord cu Bayern Munchen în acest sens.

Jucătorul era sub contract cu Bayern până în vara lui 2027

Coman va fi transferat pentru 35 de milioane de euro, inclusiv bonusuri, după cum explică Sky Sport.

El va primi un salariu anual de 25 de milioane de euro timp de trei ani.

La Al Nassr, Coman va fi coechipier cu Cristiano Ronaldo.

În cele zece sezoane petrecute la Bayern, Coman (29 de ani) a câștigat de nouă ori campionatul Germaniei, de trei ori Cupa Germaniei și, mai ales, a marcat golul victoriei în finala Ligii Campionilor cu Paris Saint-Germain (1-0), la Lisabona, la sfârșitul lunii august 2020.

Jucătorul, format la PSG între 2005 și 2013, era sub contract cu Bayern până în vara lui 2027.

Distribuie articolul

Urmărește știrile Realitatea Sportivă și pe Google News