Barcelona a avut nou nou sezon pe plan sportiv dezamăgitor, iar postul lui Ronald Koeman a fost serios clătinat.
După ce a câștigat doar Cupa Spaniei, s-a clasat doar pe locul trei în campionat, în spatele rivalilor de la Atletico Madrid și Real Madrid, iar în Liga Campionilor, i-a condus pe catalani doar până în optimi, unde au fost eliminați de PSG, antrenorul olandez a fost confirmat de Joan Laporta pe banca tehnică a Barcelonei și în sezonul următor.
Sursa foto: Profimedia Images
Scăpat de această grijă, Koeman a oferit primele declarații din postura de om care poate pregăti liniștit o nouă campanie, de data aceasta una mult mai reușită, așa cum speră acesta.
”Sunt ușurat să spun că jucătorii și staff-ul se pot concentra complet acum pe următorul sezon. Ultimele săptămâni au fost foarte intense, dar sunt fericit că președintele Joan Laporta mi-a acordat sprijinul, iar liniștea a fost refăcută.
Scopul tuturor celor din club este același: să construim o Barcelona câștigătoare și să obținem succese”, a declarat Ronald Koeman, cel care mai are contract încă un sezon cu formația ”blaugrana”, pe o rețea de socializare.
În aceste zile se perfectează și două mutări la Barcelona. Memphis Depay și Georginio Wijnaldum vor rămâne liberi de contract după despărțirile de Lyon și Liverpool și se pregătesc să ajungă în Spania.