Arbitrul român Istvan Kovacs a fost delegat la derby-ul din Arabia Saudită dintre Al Shabab și Al Hilal și a fost protagonistul unui moment controversat.
În prelungirile primei reprize, la scorul de 2-1 pentru Al Hilal, centralul din Carei l-a eliminat pe Ever Banega, căpitanul celor de la Al Shabab și fosta vedetă de la Sevilla, în urma unor proteste.
La finalul partidei care s-a terminat 5-1 pentru liderul din liga saudită, Al Hilal, Kovacs a fost victima unor acuzații dure. Suporterii celor de la Al Shabab l-au criticat dur pe rețelele de socializare, dar cei mai vehemenți au fost cu siguranță cei din familia jucătorul eliminat.
„7 mai 2021. Al Shabab – Al Hilal este cel mai mare furt din sezonul 20/21 din liga saudită. Se vedea că se va întâmpla asta, e vorba de o echipă care crește puțin câte puțin contra unei echipe care câștigă toate campionatele cumpărând arbitri. Asta e Al Hilal”, a fost acuzația de furt a lui Santi Banega, fiul de 15 ani al lui Ever, pe Twitter.
Nici soția vedetei argentiniene nu a rămas datoare la adresa arbitrului român, care l-a jignit grosolan: "Fiu de târfă! Ai de dat explicații!", a fost mesajul femeii pe o platformă de socializare.
https://youtu.be/S_sMHDIIihw
Primul cartonaș galben a venit în urma unui fault periculos, iar eliminarea a venit la finalul primei reprize, pe când Banega nu a fost de acord cu un fault făcut de un coechipier asupra lui Vietto, jucătorul lui Al Hilal și a protestat la adresa arbitrului român din postura de căpitan.