Starul francez Kylian Mbappe, care își va încheia contractul cu Paris Saint-Germain la finalul acestui sezon, a ales să-și continue cariera la echipa spaniolă de fotbal Real Madrid, anunță cotidianul german Bild.
Conform sursei citate, căpitanul selecționatei Franței ar urma să încaseze o primă de instalare de 125 de milioane de euro la sosirea sa la Real Madrid, cu care va semna un contract pe cinci ani, valabil până în 2029.
Cele două părți trebuie să se pună însă de acord asupra salariului jucătorului, în condițiile în care Mbappe solicită 70 de milioane de euro pe sezon, în timp ce madrilenii sunt dispuși să-i ofere doar 35 de milioane de euro brut pe sezon.
Informația difuzată de Bild vine la câteva zile după ce unele site-uri de sport din Franța au anunțat la rândul lor decizia lui Mbappe de a semna cu Real Madrid, club care l-a mai dorit și în urmă cu doi ani, când atacantul a decis să final să rămână pe Parc des Princes.
Aflat în ultimele șase luni de contract, Kylian Mbappe poate semna în acest moment cu orice alt club. Ziarul L'Equipe a anunțat recent că madrilenii îi cer garanții scrise fotbalistului francez, în cazul în care acesta acceptă să se transfere din vară la clubul spaniol, pentru a se evita astfel situația cu care s-au confruntat în 2022, când Mbappe și-a dat inițial acordul să vină la Real Madrid, în luna ianuarie, dar la finalul sezonului s-a răzgândit și și-a prelungit contractul cu PSG.