Fotbal Extern· 2 min citire

Kylian Mbappe este incert pentru meciul lui Real Madrid cu Manchester City din Liga Campionilor

Kylian Mbappe

Kylian Mbappe

Scris de Ion Gabriel Publicat: 9 dec. 2025, 22:00

Starul lui Real Madrid, Kylian Mbappe, este incert pentru meciul cu Manchester City, programat miercuri seara în Liga Campionilor la fotbal, după ce a lipsit de la antrenamentul de marți al echipei sale, informează mass-media spaniolă de marți.

Antrenorul Xabi Alonso se confruntă cu mari probleme în defensivă

Atacantul francez și-a fracturat degetul inelar de la mâna stângă în cursul partidei pierdute de Real Madrid în fața formației Celta Vigo (0-2) în campionatul Spaniei. Absența sa de la antrenament se datorează însă unei dureri musculare la piciorul stâng, conform cotidianului Sport.

În acest moment, participarea sa la meciul crucial împotriva echipei lui Pep Guardiola este pusă serios sub semnul întrebării, au declarat surse din cadrul clubului, adăugând că prezența pe teren a lui Mbappe, în cazul în care acesta va juca miercuri, va fi una 'limitată'.

Mijlocașul francez Eduardo Camavinga și fundașul spaniol Dean Huijsen au lipsit la rândul lor de la ședința de pregătire de marți a madrilenilor.

Antrenorul Xabi Alonso se confruntă cu mari probleme în defensivă, în condițiile în care nu poate conta în acest moment pe accidentații Eder Militao, Dani Carvajal, Trent Alexander Arnold, David Alaba și Ferland Mendy, iar absența din linia ofensivă a lui Mbappe, golgheterul la zi din Liga Campionilor și Primera Division, ar reprezenta o nouă lovitură pentru cea mai titrată echipă din fotbalul european.

Distribuie articolul

Urmărește știrile Realitatea Sportivă și pe Google News