Fotbal Extern· 1 min citire

La Liga: FC Barcelona a făcut scor cu Valencia, 7-1

Suporteri Barcelona

Suporteri Barcelona

Scris de Ionut Dumitrescu Publicat: 27 ian. 2025, 08:04

 

Echipa spaniolă FC Barcelona a întrecut duminică, pe teren propriu, scor 7-1, formația FC Valencia, în etapa a 21-a din La Liga.

Barcelona a început meciul cu golul lui Frenkie de Jong, din minutul 3, iar în minutul 8 Ferran Torres a făcut 2-0. Meciul a curs într-un singur sens întreaga primă repriză și în minutul 14 Raphinha a pus pe tabelă al treilea gol al gazdelor. Fermin Lopez a înscris și el în minutul 24, pentru ca scorul pauzei să fie fixat de Fermin Lopez, în minutul 45+4, și catalanii conduceau cu 5-0 după prima parte. Hugo Duro a reușit să marcheze golul de onoare al oaspeților, în minutul 59, iar replica Barcei a venit după șapte minute, când a înscris golgeterul Robert Lewandowski. Ultimul gol al gazdelor a fost un autogol, înscris de Cesar Tarrega, în minutul 75, și Barcelona a câștigat cu 7-1.

Catalanii sunt pe locul al treilea în La Liga, cu 42 de puncte, după Real Madrid (49) și Atletico Madrid (45). Valencia rămâne în subsolul clasamentului, pe locul 19, cu 16 puncte, și nu pare capabilă să se salveze de la retrogradarea directă.

Distribuie articolul

Urmărește știrile Realitatea Sportivă și pe Google News