Echipa spaniolă Alaves, fără românul Ianis Hagi, a pierdut duminică, pe teren propriu, scor 0-1, cu formația Real Sociedad, în etapa a 30-a din La Liga.
Deși a marcat luni pentru naționala României, la Madrid, cu echipa Columbiei, mijlocașul român Ianis Hagi nu are loc în angrenajul gândit, la Alaves, de antrenorul Luis Garcia. Românul a rămas pe banca rezervelor pe întreg parcursul meciului cu Real Sociedad. Oaspeții s-au impus cu 1-0, prin golul marcat de Jon Pacheco, în minutul 59.
În clasament, Real Sociedad are 49 de puncte și ocupă poziția a 6-a, iar Alaves este pe locul 13, cu 32 de puncte.