Uruguayul a suspendat toate competițiile fotbalistice în weekend din cauza „situației delicate a sănătății lui Juan Izquierdo”, fundașul echipei Nacional, care a căzut la pământ în minutul 84 al meciului de vineri cu Sao Paulo, din Copa Libertadores, fără a intra în contact cu un alt jucător.
Inconștient, tânărul de 27 de ani a fost evacuat de pe teren cu ambulanța. El este tratat în secția de terapie intensivă a spitalului Albert Einstein din Sao Paulo.
„Având în vedere starea delicată de sănătate a fotbalistului Juan Izquierdo, dorim să vă informăm cu privire la decizia noastră de a suspenda activitatea fotbalistică profesionistă programată pentru acest weekend”, a declarat Asociația pentru drepturile fotbaliștilor profesioniști din Uruguay (MUFP).
Nacional a postat pe rețelele de socializare că starea lui Izquierdo este stabilă și că acesta rămâne sub sedative în secția de terapie intensivă a spitalului, unde va fi „sub observație cel puțin în următoarele 72 de ore”.