Internaționalul spaniol Lamine Yamal a semnat primul său hat-trick pentru FC Barcelona în campionatul de fotbal al Spaniei, sâmbătă, în partida câștigată pe teren propriu, cu scorul de 4-1, în fața formației Villarreal, în cadrul etapei a 26-a a sezonului.
Barcelona este pe primul loc, cu 4 puncte mai mult decât Real Madrid
Yamal a marcat în minutele 28, 37 și 69, devenind cel mai tânăr fotbalist care reunește o triplă pentru Barca în La Liga, la vârsta de 18 ani, 7 luni și 15 zile, precizează EFE.
Ultima reușită a gazdelor i-a aparținut atacantului polonez Robert Lewandowski, în timpul adițional (90+1), în timp ce pentru oaspeți a înscris Pape Gueye, în minutul 49.
În urma acestui succes, al 13-lea în tot atâtea meciuri disputate pe teren propriu în La Liga, FC Barcelona a acumulat 64 de puncte, consolidându-și poziția de lider al clasamentului. Catalanii s-au distanțat la patru puncte de marea rivală Real Madrid (locul 2), care va primi luni vizita ''vecinilor'' de la Getafe.
Villarreal a rămas pe poziția a treia în La Liga, cu 51 de puncte, la trei lungimi de Atletico Madrid (locul 4), care va juca sâmbătă seara, în deplasare, cu Real Oviedo, echipa portarului român Horațiu Moldovan.