Fotbal Extern· 2 min citire

Lanus a câștigat Copa Sudamericana la loviturile de departajare

Lanus

Lanus

Scris de Ion Gabriel Publicat: 23 nov. 2025, 12:40

Echipa argentiniană de fotbal a câștigat Copa Sudamericana pentru a doua oară, după ce a învins formația braziliană Atletico Mineiro cu scorul de 5-4, la loviturile de departajare.

În sezonul trecut, trofeul a revenit altei echipe argentiniene, Racing Club

Meciul a avut loc pe stadionul Defensores del Chaco din Asuncion (Paraguay), într-o finală în care scorul a fost ''alb'' atât la finalul celor 90 de minute, cât și după prelungiri.

Pentru Lanus, echipă antrenată de Mauricio Pellegrino, au transformat Carlos Izquierdoz, Sasha Marcich, Dylan Aquino, Agustin Cardozo și Franco Nahuel Watson, în timp ce Walter Bou (a apărat Everson) și Lautaro Acosta (șut peste poartă) au ratat.

De la Atletico Mineiro au fructificat din punctul cu var Gustavo Scarpa, Igor Gomes, Everson și Alexsander, în timp ce portarul Nahuel Losada a apărat șuturile ''veteranului'' Hulk, lui Biel și Vitor Hugo.

Lanus, finalista ediției din 2020, și-a treacut în palmares al optulea trofeu din istoria sa, după cele cinci naționale (Primera Division în 2007 și 2016, Copa Bicentenario 2016, Supercopa Argentina 2016, Copa Juan Domingo Peron 1955) și două internaționale (Copa Sudamericana 2013 și Copa CONMEBOL 1996).

Atletico Mineiro, triplă campioană a Braziliei, are în palmaresul internațional o Copa Libertadores (2013), Recopa Sudamericana (Supercupa Americii de Sud - 2014) și două trofee în Copa CONMEBOL (1992, 1997).

Asuncion a găzduit finala competiției Copa Sudamericana pentru a treia oară, după ce anterior a găzduit ultimul act al competiției în 2019 și 2024.

În sezonul trecut, trofeul a revenit altei echipe argentiniene, Racing Club, după o finală cu altă formație braziliană, Cruzeiro Belo Horizonte.

Distribuie articolul

Urmărește știrile Realitatea Sportivă și pe Google News