Fotbal Extern· 1 min citire

Leo Messi nu se dă bătut și e pregătit de Copa America: ”Le spun oamenilor ce le spun mereu”

Lionel Messi

Lionel Messi

Scris de Popescu Mihai Publicat: 15 iun. 2024, 21:12

Lionel Messi a reușit o dublă pentru Argentina în ultimul meci de pregătire pentru Copa America, câștigat de argentinieni cu scorul de 4-1, în fața Guatemalei.

Messi a declarat la finalul partidei că e mulțumit de prestația naționalei și își dorește să câștige din nou Cupa America.

”Lucrăm cu aceeași dorință ca întotdeauna. Luptăm cu aceeași dorință la fiecare antrenament.

Le spun oamenilor ceea ce le spun mereu: că vom juca, că vom da tot ce avem mai bun, că vrem să continuăm să încercăm și să obținem victorii.

Așa cum am tot spus, va fi din ce în ce mai dificil, pentru că meciurile vor fi mai grele, mai dificile. Rivalii fac lucrurile din ce în ce mai dificile, dar noi vom încerca din nou să câștigăm trofeul”, a declarat Leo Messi, potrivit TyC Sports.

Distribuie articolul

Urmărește știrile Realitatea Sportivă și pe Google News