Fotbal Extern· 2 min citire

Liga Națiunilor: Turcia a câștigat în Islanda, doar egal între Ucraina și Cehia

Liga Națiunilor: Turcia a câștigat în Islanda, doar egal între Ucraina și Cehia

Liga Națiunilor: Turcia a câștigat în Islanda, doar egal între Ucraina și Cehia

Scris de Ionut Dumitrescu Publicat: 15 oct. 2024, 08:55

 

Echipa națională a Turcia a învins luni seara, în deplasare, selecționata Islandei, scor 4-2, în grupa B4 a Ligii Națiunilor. În grupa B1, Ucraina și Cehaia au făcut doar egal, scor 1-1.

În grupa B4 Islanda a marcat prima pe teren propriu, în minutul 3, prin Oskarsson, dar turcii au întors rezultatul în numai patru minute din repriza a doua. Irfan Can Kahveci a egalat în minutul 63, iar Hakan Calhanoglu a transformat un penalti în minutul 67, după ce ratase unul în minutul 54. Andri Gudjohnsen a egalat pentru gazde în minutul 83, însă finalul a aparținut oaspeților. Turcia a marcat prin Arda Guler (min. 88) și Kerem Akturkoglu (min. 90+5) și s-a impus cu 4-2.

La Cardiff, Țara Galilor a marcat din penalti, prin Harry Wilson, în minutul 36, unicul gol al meciului cu Muntenegru și situația din grupa B4 este următoarea: Turcia e pe primul loc (10 puncte), pe locul secund este Țara Galilor (8 puncte), urmată de Islanda (4 puncte) și, fără puncte, Muntenegru.

În grupa B1 Ucraina și Cehia au terminat la egalitate, scor 1-1, la Wroclaw. Cehii au marcat primii, prin Cerv, iar Ucraina a egalat prin Dovbyk, din penalti, în minutul 53.

Grupa este strânsă. Cehia are conducerea, cu 7 puncte, urmată de Georgia, cu 6 puncte, Albania – 6 puncte și Ucraina, cu patru puncte.

În grupa C1, Suedia nu a avut probleme la Tallinn, cu Estonia. Nanasi, în minutele 29 și 37, precum și Gyokeres, în minutul 66, au stabilit o victorie clară a nordicilor într-o grupă condusă de Slovacia (10 puncte). Suedia se află pe locul al doilea, cu 7 puncte, Estonia e pe 3, cu trei puncte, în timp ce Azerbaidjan se află pe locul patru, fără puncte.

Distribuie articolul

Urmărește știrile Realitatea Sportivă și pe Google News