Lionel Messi a fost din nou decisiv în tricoul lui Inter Miami, după ce a marcat două goluri și a oferit o pasă decisivă în duelul dintre trupa din Florida și New York City, scor 4-0. În urma acestui succes, elevii lui Javier Mascherano și-au asigurat pentru al doilea sezon la rând prezența în play-off-ul MLS, având șansa să încheie pe primul loc sezonul regular.
Datorită prestației sale din New York, superstarul argentinian a atins și o bornă nemaivăzută în fotbalul de peste ocean.
În urma victoriei din “Big Apple”, Inter Miami și-a asigurat matematic accederea în play-off și poate să lupte pentru o altă miză, clasarea pe primul loc în Conferința de Est la finalul sezonului regular. Trupa din Florida e la cinci puncte distanță de liderul Philadelphia Union, dar are două meciuri în minus, prin prisma participării sale la Cupa Mondială a Cluburilor în vară.
Odată cu meciul din această noapte, Messi a atins și el o bornă remarcabilă, devenind primul jucător din istoria MLS care înregistrează în sezoane consecutive cel puțin 35 de contribuții de gol (reușite + assist-uri).