Liverpool vrea să îi ofere tehnicianului Jürgen Klopp o despărțire cum se cuvine, câștigând toate trofeele posibile, a declarat joi fundașul Conor Bradley, după victoria cu 6-1 în Liga Europa, în fața echipei Sparta Praga.
Klopp a anunțat în ianuarie că se va despărți de Liverpool la finalul sezonului, spunând că nu mai are energie după opt ani la conducere.
"A fost singurul antrenor pe care l-am avut la acest club, așa că plecarea lui este tristă", a declarat Bradley pentru TNT Sports. "Vrem doar să câștigăm toate trofeele pe care le putem câștiga pentru el și să-i oferim cea mai bună despărțire posibilă".
Liverpool s-a calificat în sferturile de finală ale Ligii Europa cu o victorie cu 11-1 la general în fața echipei cehe. De asemenea, se află la egalitate de puncte cu liderul din Premier League, Arsenal, și a ajuns în sferturile de finală ale Cupei Angliei.