Fostul selecționer englez Roy Hodgson, în vârstă de 76 de ani, a fost spitalizat după ce s-a simțit rău în timpul antrenamentului lui Crystal Palace.
Roy Hodgson a fost internat, după ce i s-a făcut rău la antrenament
Oficialii grupării au transmis, azi, că tehnicianul se află într-o stare stabilă. „Toată lumea de la club îi urează lui Roy însănătoșire grabnică”, a adăugat Crystal Palace într-un comunicat, pe site-ul oficial.
Fost jucător format la Crystal Palace, Hodgson a devenit antrenor la jumătatea anilor '70, conducând echipe prestigioase Ca Inter Milano și FC Liverpool. El a pregătit, de asemenea, naționele Angliei și Elveției.
Revenit la Crystal Palace în sezonul trecut, după un prim mandat între 2017 și 2021, Roy Hodgson este în dificultate în acest sezon, în care elevii săi au obținut doar șase victorii în 24 de etape. Echipa se află pe locul 15 în Premier League, la 5p de zona retrogradabilă.
Presa britanică scrie că diriguitorii clubului au decis să-l concedieze pe Hodgson, iar în locul său ar urma să-l instaleze pe austriacul Oliver Glasner, fost antrenor la Eintracht Frankfurt.