Federația Internațională de Fotbal a anunțat că l-a suspendat provizoriu pe șeful forului spaniol, Luis Rubiales.
Luis Rubiales a fost suspendat provizoriu de FIFA, pentru 90 de zile
El este acuzat că a sărutat-o cu forța pe gură pe jucătoarea Jenni Hermoso după finala CM de duminică, în care Spania a învins Anglia cu 1-0.
Decizia a fost anunțată de președintele Comisiei de disciplină a FIFA, columbianul Jorge Ivan Palacio. El s-a folosit, în acest sens, de prevederile articolului 51 din Codul de disciplină FIFA.
Suspendarea, care intră azi în vigoare, este valabilă 90 de zile, dar se va prelungi atâta timp cât va fi disciplinară împotriva lui Rubiales inițiată joi este în desfășurare.
Anterior, forul spaniol calificase drept „minciuni” acuzațiile aduse lui Rubiales, anunțând acțiuni în justiție pentru a-și apăra șeful. În ciuda tuturor așteptărilor și a presiunilor, oficialul de la Madrid a refuzat să demisioneze în fața adunării generale extraordinare a RFEF, reunită ieri.
Președintele Comisiei de disciplină a FIFA a mai anunțat că președintelui forului spaniol îi este interzis să o contacteze, direct sau prin intermediari, pe Jennifer Hermoso sau pre vreunul dintre apropiații ei.
Comisia a mai informat, pe site-ul oficial, că nu va oferi alte informații despre procedura disciplinară până când nu va fi luată o decizie finală.