Fotbal Extern· 4 min citire

Manchester City anunță profituri record

Manchester City

Manchester City

Scris de Ionut Dumitrescu Publicat: 15 nov. 2023, 12:27

Manchester City a raportat miercuri profituri record după cel mai bun sezon din istoria sa, pe parcursul căruia a cucerit Liga Campionilor, titlul în Premier League și Cupa Angliei, precum și recunoașterea sa drept cel mai valoros brand fotbalistic din lume, informează Reuters.

Clubul englez, care îl are ca acționar majoritar pe șeicul Mansour, începând din august 2008, a obținut venituri de 712,8 milioane de lire sterline (889,4 milioane de dolari) până în iunie 2023, conform raportului anual difuzat de Manchester City FC Ltd, o creștere de 99,8 milioane (16,3%) față de sezonul precedent, împreună cu un profit net record de 80,4 milioane de lire sterline.

"Sezonul 2022-2023 a arătat-o pe Manchester City atingând noi culmi și stabilind noi repere", a precizat într-un comunicat președintele clubului din Manchester, Khaldoon Al Mubarak. "Pe scurt, în sezonul trecut Manchester City a realizat cel mai mare an fotbalistic și comercial din istoria sa", a adăugat oficialul.

City a cunoscut o creștere față de anul precedent în toate sursele de venituri din reclame, zile de meci și difuzare.

Veniturile comerciale au reprezentat 341,4 milioane de lire sterline, urmate de cele din drepturile de difuzare, care s-au ridicat la 299,4 milioane de lire sterline, și apoi cele din ziua de meci, în valoare de 71,9 milioane de lire sterline, pentru un profit de 80,4 milioane de lire sterline, aproape dublu față de profitul recordul anului precedent, de 41,7 milioane de lire sterline.

Veniturile din difuzare au crescut cu 50,4 milioane de lire sterline față de anul precedent (20,2%), în primul rând datorită faptului că Manchester City a ajuns până în finala Ligii Campionilor și a Cupei Angliei, competiții pe care a reușit să le câștige.

Profiturile au beneficiat și de tranzacții semnificative ale jucătorilor, cu 121,7 milioane de lire sterline generate din transferuri, o creștere de 79,8% față de ultimele 12 luni.

Manchester City a ocupat prima poziție pe lista Brand Finance Football 50, cu o valoare a mărcii de 1,51 miliarde de lire sterline, depășind echipa spaniolă Real Madrid (1,46 miliarde). Manchester United s-a clasat pe locul al patrulea, cu 1,36 miliarde.

Este pentru prima dată când un club englez s-a clasat pe primul loc începând din 2018, raportul menținând dominația Manchester City pe teren timp de un deceniu și veniturile cele mai mari față de orice alt club din raport drept motive chele pentru saltul "cetățenilor" în clasament.

Manchester City s-a clasat pe primul loc și în Deloitte Football Money League pentru al doilea an consecutiv, cu cele mai mari venituri pentru un club din fotbalul european, în care a devansat-o de asemenea pe Real Madrid.

La începutul anului 2023, Manchester City a fost acuzat de Premier League de peste 100 de încălcări ale regulilor care impuneau clubului să furnizeze "mai multe informații financiare care oferă o imagine fidelă și corectă a poziției financiare a clubului", a precizat liga într-un comunicat difuzat pe 6 februarie.

Raportul financiar de miercuri a abordat acuzațiile respective, precizând: "În februarie 2023, ca răspuns la acuzații, clubul a emis un comunicat prin care saluta examinarea acestei chestiuni de către o comisie independentă, pentru a lua în considerare în mod imparțial ansamblul dovezilor irefutabile care există în sprijinul poziției sale''.

Pe teren, antrenorul Pep Guardiola a condus-o pe Manchester City către al treilea titlu consecutiv în Premier League, o victorie captivantă în finala Cupei Angliei în fața rivalei Manchester United (2-1) și un prim trofeu în Liga Campionilor.

Echipa feminină a clubului Manchester City a terminat pe locul patru în Women's Super League (WSL), înregistrând o prezență medie de 3.555 de spectatori, în creștere cu 84% față de sezonul 2021-2022.

Distribuie articolul

Urmărește știrile Realitatea Sportivă și pe Google News