Fotbal Extern· 2 min citire

Manchester City știe cu cine are de-a face în finala Ligii Campionilor: „Inter nu se dă bătută în fața echipelor puternice”

Inter Milano

Inter Milano

Scris de Gigi Grigorescu Publicat: 9 iun. 2023, 15:48

Sâmbătă, de la ora 22:00, la Istanbul, pe Ataturk Olympic Stadium, are loc finala Ligii Campionilor, între Inter Milano și Manchester City.

„Inter nu se dă bătută în fața echipelor puternice”, a transmis președintele clubului

Chinezul Steve Zhang, președintele clubului italian, a declarat că echipa din Milano nu se teme de Manchester City. „Respect profund City, este o echipă magnifică. Dar avem calitatea de a le face față.

În ultimii ani, cu cât ștacheta a fost ridicată mai sus de rivalii noștri, cu atât am avut performanțe mai bune. Inter nu se dă bătută în fața echipelor puternice”, a declarat oficialul chinez pentru Gazzetta dello Sport.

Zhang, care la 26 de ani a devenit în 2018 cel mai tânăr președinte din istoria lui Inter, va asista la prima sa finală din Liga Campionilor, trofeu pe care nerazzurri l-au câștigat ultima oară în 2010.

„M-am gândit de multe ori cum ar fi să câștig Liga Campionilor. Dar chiar și să visez c-o câștig mi s-a părut imposibil... Acum că suntem în finală, totuși, toți cei de la club au o dorință incredibilă de a încerca. Cum a spus antrenorul Inzaghi: 'nu ne este frică, vrem doar să jucăm această partidă”, a adăugat Zhang.

Inter Milano poate câștiga a patra oară Liga Campionilor

Președintele lui Inter are mare încredere în Simone Inzaghi, chiar dacă în campionat s-a clasat pe locul 3, dar a câștigat Cupa și Supercupa Italiei. Ca antrenor la Inter, Inzaghi nu a pierdut nicio finală.

„Inzaghi are abilități mari de management și impune un calm incredibil. Când îl văd înainte de meciuri, sunt mai tensionat decât el. A fost un cadou pentru mine și el este omul din finala Ligii Campionilor”, spus Zhang.

Oficialul chinez a povestit o anecdotă despre Romelu Lukaku, venit sub formă de împrumut și care nu a avut un sezon grozav în Serie A: „El mi-a spus: 'Președinte, niciodată să nu spui niciodată, vom ajunge în finala Ligii Campionilor'. Am surâs, gândind: 'este nebun', dar a avut dreptate”.

City, care a cucerit Cupa Cupelor în 1970, înfruntă sâmbătă Inter Milano, al cărui palmares european include trei trofee în Cupa Campionilor Europeni/Liga Campionilor, tot trei în Cupa UEFA, două în Cupa Intercontinentală și unul în Cupa Mondială a Cluburilor.

Distribuie articolul

Urmărește știrile Realitatea Sportivă și pe Google News