Echipa engleză Manchester United a învins duminică, în deplasare, la lovituri de departajare, formația Brighton, în semifinalele Cupei Angliei. Scorul după 120 de minute a fost 0-0, iar Manchester United va juca finala cu Manchester City.
În semifinala dintre Brighton și Manchester United nu a fost înscris niciun gol în timpul regulamentar și nici în cele două reprize de prelungiri. Așadar, meciul s-a decis la lovituri de departajare.
Jucătorii lui Erik ten Hag au transformat toate loviturile, iar echipa Brighton a ratat prin March. Manchester United s-a impus cu 7-6 la 11 metri.
Pentru Manchester United au transformat Casemiro, Dalot, Jadon Sancho, Rashford, Sabitzer, Weghorst și Lindelof.
Finala Cupei Angliei se va juca între Manchester United și Manchester City, pe 3 iunie, pe stadionul Wembley.