Înfrângerea suferită de Manchester United pe terenul celor de la West Ham a cântărit mult în decizia luată luni de conducerea formației de pe Old Trafford.
Erik ten Hag a fost demis cu efect imediat, iar clubul din Anglia nu a stat pe gânduri și i-a găsit deja înlocuitor tehnicianului olandez, care a dezamăgit pe banca formației a „Diavolilor Roșii”.
Manchester United și-a găsit antrenor! „Diavolii roșii” au fost de acord să achite clauza de reziliere
Manchester United a făcut astăzi un pas important în numirea unui nou antrenor principal care să îl înlocuiască pe Erik ten Hag, fostul tehnician.
Conducerea clubului de pe Old Trafford i-a anunțat pe cei de la Sporting că sunt de acord să achite clauza de reziliere a lui Ruben Amorin, în valoare de 10 milioane de euro. Formația portugheză a publicat și comunicatul primit de la United.
Aproximativ 20 de milioane de euro a costat-o pe United demiterea lui Erik ten Hag, asta pe lângă cele aproximativ 700 de milioane de euro investite în transferuri de la sosirea acestuia pe Old Trafford.
Programul celor de la Manchester United în următoarele etape de Premier League:
3 noiembrie: Manchester United – Chelsea
10 noiembrie: Manchester United – Leicester
24 noiembrie: Ipswich – Manchester United
1 decembrie: Manchester United – Everton
4 decembrie: Arsenal – Manchester United