Fotbal Extern· 2 min citire

Marca anunță că Vinicius va câștiga Balonul de Aur

Vinicius

Vinicius

Scris de Ionut Dumitrescu Publicat: 24 sept. 2024, 10:49

 

Publicația Marca nu are nicio îndoială că Balonul de Aur 2024 îi va fi acordat lui Vinicius. Brazilianul de la Real Madrid apare pe prima pagină a ediției de marți într-un fotomontaj cu prețiosul trofeu în mâini.

„Toate drumurile duc la aur”, titrează cotidianul madrilen. „Brazilianul este principalul candidat pentru a deveni numărul unu mondial. El speră la glorie și la succesiunea lui Messi”.

Ziarul nu oferă cu adevărat informații despre motivele din spatele anunțului încoronării cu o lună înainte de prezentarea trofeului la Théâtre du Châtelet din Paris, pe 28 octombrie. „Ceea ce a făcut Vinicius Junior și importanța sa pentru tot ceea ce s-a realizat cu Real Madrid în sezonul trecut a risipit orice îndoială”, susține Marca, care consideră că adevrsarii, reprezentați de coechipierii Jude Bellingham, Dani Carvajal, Kylian Mbappé și mijlocașul lui Manchester City, Rodri, sunt la câteva puncte în urmă.

Ziarul spaniol oferă totuși un indiciu cu privire la eventuala încoronare a brazilianului: pregătirile făcute de sponsorul său Nike. „Marca intenționează să își redeschidă magazinul de pe Gran Vía din Madrid la doar două zile după ceremonia de decernare a Balonului de Aur, aducând un omagiu unuia dintre simbolurile sale, alături de Cristiano Ronaldo și Mbappé”, subliniază articolul. „Și o va face având ca protagoniști culoarea aurului și imaginea fotbalistului. Pantofii aurii sunt pregătiți”.

Atacantul în vârstă de 24 de ani a fost una dintre figurile-cheie ale sezonului trecut la Real Madrid, care a inclus câștigarea Ligii Campionilor și a titlului în La Liga.

Brazilianul, care este la club din 2018, a marcat 24 de goluri și a oferit 11 pase decisive în 39 de apariții în toate competițiile.

El a avut mai puțin succes cu Brazilia, care a fost eliminată în sferturile de finală ale Copa America.

Distribuie articolul

Urmărește știrile Realitatea Sportivă și pe Google News