Marea problemă a lui Maurizio Sarri înainte de meciul cu CFR Cluj: „Mă așteptam la mai rău”

Maurizio Sarri
CFR Cluj joacă azi, de la ora 19:45, pe teren propriu, cu Lazio, în returul play-off-ului pentru optimile Conference League.
„CFR Cluj ne poate crea probleme din punct de vedere fizic”, spune Maurizio Sarri
Echipa italiană s-a impus în tur cu 1-0, chiar dacă a jucat în inferioritate din minutul 15. Antrenorul Maurizio Sarri nu va alinia cea mai bună formulă de echipă, dar spune că asta nu trebuie să fie un alibi.
„Vom avea câteva absențe. Ne confruntăm cu probleme, dar asta nu trebuie să fie o scuză. Va trebui să fim deștepți și să controlăm meciul, pentru că altfel CFR Cluj ne poate crea probleme din punct de vedere fizic.
Este un joc de abordat cu mare atenție, inclusiv la nivel mentală. În Conference League sunt echipe puternice, vom vedea cine se califică mai departe”, a declarat tehnicianul, potrivit site-ului oficial al echipei.
Sarri a spus că alcătuiește echipa nu în funcție de numele jucătorilor, ci de modul în care aceștia se pregătesc. „Fiecare fotbalist trebuie să-mi arate ceva nou la fiecare antrenament pentru a demonstra că merită să joace următorul meci.
În ultimele partide am folosit 21 de jucători pe teren, chiar dacă suntem definiți ca o echipă care nu se schimbă. Voi face unele modificări la mijlocul terenului”, a mai spus el.
„Nu este un teren ideal, dar am crezut că va fi mai rău”, recunoaște Maurizio Sarri
Tehnicianul italian nu ascunde faptul că se aștepta ca gazonul Stadionului „Dr. Constantin Rădulescu” să arate mai rău, în condițiile în care acum 2 săptămâni a fost aciperit de zăpadă și gheață
„Mă aștept mereu la un arbitraj de calitate, chiar dacă uneori la finalul jocului trebuie să recunosc că nu a fost așa. Nu vreau să fiu condiționat de lucruri asupra cărora nu am control, chiar dacă uneori sunt dezamăgit.
În prima manșă nu am avut probleme mari, nu știu dacă CFR Cluj va schimba ceva tactic, dar sunt convins că echipa va avea altă atitudine.
Nu sunt îngrijorat că nu am câștigat niciun meci în deplasare în acest sezon al cupelor europene. La acest nivel, dacă abordezi jocul într-un mod greșit, pierzi mereu.
Am văzut meciurile jucate pe acest gazon acum două săptămâni în condiții meteo grele. Nu este un teren ideal, dar recunosc că am crezut că va fi mai rău”, a încheiat tehnicianul.
Urmărește știrile Realitatea Sportivă și pe Google News




























